Adevarat sau Fals

Pentru a verifica câte dintre lucrurile pe care le știi despre HIV sunt mit și câte sunt realitate, parcurge lista de mai jos și încearcă să formulezi un răspuns. În a doua parte a postării vei găsi și răspunsurile corecte.

1. HIV nu se poate lua prin sărut

2. Trebuie să ai simptome de HIV că să poţi infecta pe altcineva

3. Dacă fata foloseşte pilule contraceptive nu există riscul de infecţie cu HIV

4. Persoanele seropozitive nu au voie să lucreze în locuri unde se prepară mâncarea (ex. restaurant, cantină) pentru ca îi expun pe clienți riscului de infectare

5. Persoanele seropozitive arată diferit în comparație cu ceilalți

6. Dacă ai un coleg de clasă/muncă care este infectat cu HIV eşti expus/ă riscului de a te îmbolnăvi şi tu

7. Poţi avea un rezultat relevant al testului HIV la doar câteva zile de la infectarea cu  HIV

8. De la momentul infectării o persoana seropozitivă mai poate să trăiască între 5 și 10 ani.

9. HIV se poate transmite prin zgârieturi sau muscături

10. HIV se poate transmite de la mamă la făt

1090435_27063650

RASPUNSURI

1.  HIV nu se poate lua prin sărutADEVĂRAT

Saliva nu conține suficientă ”cantitate” de HIV ca să poată infecta o altă persoană. Ar fi nevoie de cateva găleți de salivă la un sărut pentru a exista risc de infectare. In plus, sărutul pe obraz, statul de vorbă, îmbrățișatul și chiar folosirea în comun a veselei și a toaletei cu persoane infectate cu HIV, nu expun persoanele sănătoase la absolut niciun risc de infectare.

2.  Trebuie să ai simptome de HIV că să poţi infecta pe altcineva FALS

Infecția cu HIV nu prezintă semne sau simptome. Cu toate acestea o persoană infectată HIV poate transmite virusul din momentul în care acesta este prezent în organism. De aceea, după o situație cu risc de infectare (de exemplu un contact sexual neprotejat), este foarte importantă testarea HIV.

3.  Dacă fata foloseşte pilule contraceptive nu există riscul de infecţie cu HIV – FALS

Prezervativul reprezintă singura metoda contraceptivă care te protejează împotriva infecției cu HIV, dar și a altor infecții cu transmitere sexuală.

4. Persoanele seropozitive nu au voie să lucreze în locuri unde se prepară mâncarea (ex. restaurant, cantină) pentru ca îi expun pe clienți riscului de infectare– FALS

HIV nu se transmite pe cale digestivă. Chiar dacă accidental înghițim sânge de la o persoană infectată, riscul de contaminare este zero, pentru ca virusul nu rezistă acidului clorhidric din sucul gastric secretat în stomac.

5. Persoanele seropozitive arată diferit în comparație cu ceilalți– FALS

HIV nu se vede! Majoritatea persoanelor care sunt infectate cu HIV arată perfect sănătoase. Nu trebuie să ţii seama de aspectul fizic atunci când evaluezi starea de sănătate a cuiva.

6. Dacă ai un coleg de clasă/muncă care este infectat cu HIV eşti expus/ă riscului de a te îmbolnăvi şi tuFALS

Pentru  ca riscul de infectare să existe este necesară prezența anumitor fluide care conțin virusul (sânge, plasmă, lichid vaginal, spermă) și de asemenea trebuie să existe o cale de intrare a virusului în organism (o rană deschisă), pielea reprezentând o barieră naturală împotriva virusului. Prin urmare, relațiile de muncă sau relațiile sociale cu o persoană seropozitivă (infectată HIV) nu prezintă un risc de infectare.

7. Poţi avea un rezultat relevant al testului HIV la doar câteva zile de la infectarea cu  HIVFALS

Testul HIV se poate face la minim două săptămâni din momentul în care consideri că ai fost într-o situație cu risc de infectare. Mai devreme, rezultatul testului va fi irelevant, deoarece testul detectează anticorpi, iar organismul uman are nevoie de timp pentru a dezvolta anticorpii specifici virusului HIV. Pentru a fi sigur de rezultatul testului, va trebui să repeți testarea la 3 luni, respectiv 6 luni.

8. De la momentul infectării o persoana seropozitivă mai poate să trăiască între 5 și 10 ani- FALS

In prezent, speranța de viată a unei persoane seropozitive aflată sub tratament este aceeași ca a unei persoane neinfectate.

9. HIV se poate transmite prin zgârieturi sau muscăturiFALS

Zgârieturile/ mușcăturile nu sunt metode de transmitere HIV. O zgârietură/ mușcătură nu conduce la un schimb de fluide corporale. Cu toate acestea pentru un confort suplimentar, vă puteți proteja cu mănuși pentru a preveni expunerea accidentală la sânge infectat.

10. HIV se poate transmite de la mamă la făt – ADEVĂRAT

O mamă seropozitivă își poate infecta copilul în timpul sarcinii, nașterii sau în timpul  alăptării. Riscul ca o femeie să transmită HIV copilului ei, poate fi însă semnificativ redus, dacă pe perioada sarcinii urmează un tratament special, nașterea se face prin cezariană și dacă nu alăptează la sân.





Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sponsori și
parteneri:


© 2009 Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA. Toate drepturile rezervate.